112

Accident la Teliu

Un accident rutier a avut loc, în această amiază, la Teliu, în jud. Brașov. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, evenimentul rutier a avut loc str. Principală.

Ar fi rezultat trei victime.

„În urma accidentului au rezultat 3 victime, conștiente. La fața locului s-au deplasat 2 echipaje SMURD și o autospecială cu apă și spumă”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja.

Update:

Două persoane au fost transportate la spital, în urma accidentului. Victimele sunt un bărbat de 52 de ani (șofer) și o femeie de 61 de ani (pasageră într-una dintre mașini.

„La data de 03 octombrie 2022, în jurul orei 11.45, la intersecția DJ103B cu strada Alexandru Petofi, din localitatea Teliu, județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime – un bărbat, în vârstă de 52 ani și o femeie, în vârstă de 61 ani – care au fost preluate și transportate a spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La testarea celor doi conducători auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a declarat, pentru mytex.ro, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Accident la Teliu […]

1 an în urmă

[…] Accident la Teliu […]

Back to top button