112
Accident la „STOP”! O şoferiţă a uitat să acorde prioritate
O şoferiţă în vârstă de 33 de ani este cercetată pentru vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident, ieri seară, într-o intersecţie din municipiul Sibiu. Accidentul a avut loc în jurul orelor 21.00.
Polițiștii rutieri au stabilit faptul că şoferiţa, domiciliată în Orlat, şofa autoturismul pe str. Noica din Sibiu, iar la intersecția cu str. C. Negruzzi nu a respectat semnificația indicatorului „Stop” și a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar, lovindu-l.
În urma coliziunii, şoferul care circula regulamentar a fost rănit uşor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.