112

Accident cu victimă încarcerată, în Ghimbav (galerie foto)

Accident cu victimă încarcerată, în Ghimbav – jud. Brașov…

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost solicitat să intervină la un accident rutier în Ghimbav. Din primele informații este vorba de o persoană încarcerată. La fața locului se deplasează o autospecială de lucru cu apă și spumă, descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj din cadrul SAJ Brașov. Misiunea este in dinamică. Revenim cu detalii”, a declarat plutonier adjutant Adrian Lăcățușu, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Update:

Din fericire, accidentul s-a dovedit a nu fi grav. Astfel, nicio persoană nu a fost transportată la spital, conform sursei menționate mai sus.

Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident de circulație pe strada Bisericii Române din localitatea Ghimbav, în care au fost implicate un autobuz și o autoutilitară.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și, la acest moment, se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Din primele date, se pare că ambele autovehicule se deplasau dinspre Brașov spre centrul orașului Ghimbav.


În urma accidentului, ambii conducători auto au beneficiat de îngrijiri medicale la fața locului dar au refuzat transportul la o unitate spitalicească.
În acest moment se circulă alternativ, urmând ca traficul să fie reluat în integralitate după finalizarea cercetărilor.
Poliția Rutieră recomandă conducatorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilo
r”, a transmis și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Accident cu victimă încarcerată, în Ghimbav (galerie foto) […]

Back to top button