112

Accident cu un mort și doi răniți, la mănăstire

  • received_343806221277408_298429.jpeg

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, fiind lovite de un autovehicul, pe aleea din fața Mănăstirii Cernica.

În jurul orei 14:38, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat  cu privire la faptul că, pe aleea din curtea  Mănăstirii Cernica, un autoturism a lovit mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Pantelimon, pentru efectuarea de cercetări și investigații, precum și echipaje medicale. Din nefericire, pentru una dintre victime nu s-a mai putut face nimic.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

La acest moment, poliţiştii rutieri efectuează verificări şi cu privire la stabilirea certa a naturii locului în care s-a produs evenimentul rutier, respectiv dacă acesta este pe drum public, aşa cum este definit de prevederile OUG 195/2002 şi a Regulamentului de aplicare a acestei ordonanţe, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună măsurile legale care se impun”, au precizat reprezentanții Poliției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button