112

Accident cu multiple victime, pe DN 1, la Sinaia!

Un accident rutier produs în această dimineață pe DN 1, în zona stațiunii Sinaia, jud. Prahova, a afectat traficul și a necesitat intervenția echipajelor de urgență. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șase persoane, dintre care doi minori.

În urma impactului, conducătorul auto al unuia dintre autoturisme a rămas blocat în interiorul vehiculului, fiind necesară intervenția pompierilor pentru deblocarea acestuia. La fața locului au acționat pompierii Detașamentului Sinaia, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

Potrivit IPJ Prahova, un bărbat de 42 de ani ar fi condus un autoturism pe DN 1, către Ploiești, iar în zona km. 121+900 m, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, pe DN 1 către Bulevardul Republicii din oraș.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 10 și 67 de ani, care au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button