112

ACCIDENT. Beat fiind, a lovit două autoturisme şi un autobuz! Un poliţist a fost rănit

 
Un şofer care s-a urcat băut la volan, ieri seară, a intrat cu maşina în două autoturisme staţionate (aflate în proprietatea a doi poliţişti) şi într-un autobuz plin cu călători, care circula pe ruta Baia Sprie-Baia Mare. Accidentul a avut loc în jurul orelor 22.00, pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare.
În accident, şoferul a „reuşit” şi să-l rănească pe unul dintre proprietarii maşinilor avariate. Poliţistul rănit era în timpul liber. Din primele cercetări, bărbatul în vârstă de 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, a intrat în depăşirea unui autobuz, prin dreapta (pe banda întâi), fără să vadă că acolo erau parcate mai multe maşini, potrivit actualmm.ro. Astfel, a lovit un Opel în care abia urcase şoferul şi l-a împins în autoturismul parcat în faţa sa. Apoi, maşina cu numere de Germania a acroşat autobuzul. Oamenii care au sărit în ajutor au simţit mirosul puternic de alcool emanat de bărbatul de 40 de ani şi i-au luat cheile de la maşină, observând că acesta intenţiona să plece, apoi au sunat la 112. Un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale poliţistului din Opel şi l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare. 
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au stabilit că şoferul vinovat de accident avea 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare