A sărit cu bebelușul în brațe de la etajul trei
A sărit cu bebelușul în brațe de la etajul trei. O femeie din Iași s-a aruncat de la etajul al treilea cu bebelușul de cinci luni în brațe, după ce apartamentul în care se aflau a luat foc, iar ea a rămas blocată cu copilul într-o cameră.
Incendiul – care se manifesta cu flacără deschisă – a izbucnit într-un apartament de la etajul al treilea al unui bloc cu patru etaje din Iași, fiind anunțat prin 112 în jurul orei 15.00, iar la fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri, conform Departamentului pentru Situații de Urgență.
Conform DSU, incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de 25 de metri pătrați, este lichidat. Femeia se afla cu bebeluşul într-o cameră a cărei uşă s-a blocat, scrie Agerpres. Pentru a se salva din incendiu, mama a învelit bebeluşul într-o pătură şi a sărit de la etaj.
„Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că într-un apartament de la etajul 3 al unui bloc din municipiul Iași se manifestă un incendiu, iar o femeie și un copil din incinta imobilului s-ar fi aruncat pe geamul apartamentului. La fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului, cele două persoane fiind preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis Poliția Iași, conform Ziarului de Iași.
Atât mama, cât și copilul acesteia au fost preluați de ambulanțe și duși în stare critică la spital.
„Femeia a suferit o contuzie la coloana cervicală și o contuzie toraco-abdominală, cât și o fractură de bazin. Are o arsură prin flacără gradele 1-2 pe 9% din suprafața corporală. Copilul, în vârstă de 5 luni, are politraumă prin cădere de la înălțime, traumatism cranio- cerebral sever cu înfundarea cutiei craniene. La momentul predării la UPU Pediatrie, a intrat în stop cardio-respirator și au început cei de la Pediatrie manevrele de resuscitare”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] au formulat acuzațiile după ce în seara de 10 ianuarie, în urma izbucnirii unui incendiu, o tânără a apelat la o soluție periculoasă pentru a-și salva […]