112
A provocat un accident rutier grav, în Sfântu Gheorghe, din cauza neacordării de prioritate!
Un conducător auto în vârstă de 61 de ani, care circula ieri dimineaţă pe raza municipiului Sfântu Gheorghe – judeţul Covasna, s-a ciocnit cu maşina de alt autoturism, proiectându-l în parcarea unei societăţi comerciale, unde a lovit un stâlp electric şi alte două autovehicule. Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc din cauza neacordării de prioritate: „Din cercetări s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 61 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe strada Lt. Păiș David, spre ieșirea din oraș, a executat un viraj la stânga fără să acorde prioritate de trecere și s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus”.
În urma evenimentului rutier, şoferul care se deplasa regulamentar a fost rănit uşor. Cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.