112
A murit la 17 ani, după o săritură cu coarda, de pe un pod
O adolescentă în vârstă de 17 ani, de origine olandeză, şi-a pierdut viaţa, după ce a efectuat o săritură cu coarda elastică, de pe un pod din Cantabria – Nordul Spaniei, potrivit AFP. Tânăra a făcut săritura de la 40 de metri şi a căzut în albia secată a unui râu, ieri seară. Minora se afla într-un camping cu un grup de colegi, iar activitatea de bungee jumping a fost organizată de o firmă specializată în sporturi extreme. Din câte se pare, fata nu era securizată în totalitate când s-a lansat în gol, după cum a explicat primarul comunei Cabezon de la Sal, unde a avut loc tragedia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.