112

A murit după ce utilajul pe care îl manevra i-a secţionat picioarele!

 
Un bărbat în vârstă de 62 de ani a murit, azi-dimineaţă, după ce TAF-ul pe care îl manevra i-a secţionat picioarele. Accidentul de muncă a avut loc în jurul orelor 9.00, într-o pădure aflată la aproximativ opt kilometri de comuna arădeană Petriş. 
Bărbatul lucra la o firmă din Maramureş care exploatează pădurea din judeţul Arad.
„Au fost implicate trei societăţi: proprietarul pădurii, o societate cu acţionariat belgian, o firmă de Timişoara care se ocupă cu transportul lemnului şi o firmă de Maramureş, de la care a fost şi victima, care se ocupă de exploatare. Şoferul de pe forwarder – un utilaj care împinge buştenii – a cerut ajutorul conducătorului de pe TAF-ul firmei maramureşene, pentru că i se dezumflase un cauciuc. I-a cerut să îl ajute la umflatul roţii pentru că TAF-ul are compresor. TAF-istul – un bărbat în vârstă de 62 de ani – a coborât din maşină. Apoi s-a urcat cu un picior pe scara TAF-ului ca să pornească cheia aflată în contact, fără să se uite că era în viteză. Atunci TAF-ul a început să meargă, a luat-o la vale până a căzut într-o râpă de aproximativ 15 metri. TAF-istul a intrat în cabină şi a încercat să oprească probabil utilajul, n-a mai apucat, TAF-ul s-a răsturnat şi acoperişul cabinei aproape că i-a secţionat picioarele. El rămăsese cu picioarele afară şi cu corpul înăuntru, practic, iar TAF-ul s-a răsturnat peste picioarele lui şi i le-a secţionat, bărbatul murind din cauza hemoragiei” – a explicat Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad, conform aradon.ro.
Inspectorii ITM Arad continuă cercetările, pentru a stabili cine se face vinovat de tragedie.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button