A „câștigat” o brățară electronică, după ce și-a agresat soția
A „câștigat” o brățară electronică…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au emis un ordin de protecție provizoriu și au montat un dispozitiv electronic de supraveghere, după ce un bărbat și-ar fi agresat fizic soția.
„La data de 17 mai a.c, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioaraau fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată fizic, de către soțul său.
În cauză, polițiștii au efectuat cercetări și au constatat că cele sesizate se confirmă. Anterior sesizării, în timp ce femeia s-ar fi aflat la domiciliu, un imobil din comuna Vama Buzăului, județ Brașov, pe fondul unui conflict, soțul acesteia ar fi agresat-o fizic, provocându-i leziuni vizibile”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.