A ajuns să se fure până și… scara unei trambuline de schi!

În lungime de 70 de metri, aceasta a fost recuperată de la un centru de colectare a fierului vechi, însă nu mai poate fi utilizată.
Baza de pe strada Valea Largă din Săcele a Clubului Sportiv Școlar Brașovia a rămas fără scara de acces la trambulina de sărituri cu schiurile. Lipsa acesteia a fost observată marți de un angajat al grupării, care a anunțat imediat Poliția. La câteva ore de la sesizare, polițiștii i-au identificat și reținut pe suspecții în acest caz, respectiv Constantin Z. (24 de ani), Gheorghe B. (31 de ani) și Adrian B., (16 ani), aceștia fiind prezentați ieri instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat. Scara, inițial cu o lungime de 70 de metri, a fost recuperată într-o stare jalnică, pe bucăți, de la un centru de primire fier vechi, unde fusese deja valorificată.
Din păcate, ca urmare a acțiunii hoților, 60 de copii care activează în cadrul secției de sărituri cu schiurile a CSS Brașovia își vor restrânge activitatea, fiind nevoiți să ocolească destul de mult pentru a ajunge în vârful trambulinei.
Unul dintre profesorii de sărituri cu schiurile ai grupări, Gheorghe Băilă, ne-a declarat că „trambulina va intra cât de curând în modernizări, însă până atunci ne făceam treaba foarte bine cu cea veche. Chiar dacă a fost recuperată, această scară nu va mai putea fi folosită și nici refăcută. Nu știu dacă a mai rămas din ea 25 de metri. Nu este pentru prima dată când ne dispar lucruri. De-a lungul timpului, am rămas, printre altele, fără costume, stație de amplificare și schiuri. Ultima dată, în primăvara anului trecut, hoții au intrat prin acoperiș în biroul antrenorilor și au plecat cu articole de echipament sportiv, un televizor și alte obiecte necesare desfășurării activității”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




