21 de morți în urma exploziei unei conducte
O conductă din centrul Mexicului a explodat vineri, provocând multe victime printre oameni care încercau să umple containerele cu carburant, a anunțat guvernul statului central Hidalgo. Conform guvernatorului statului Hidalgo, citat de Reuters, rapoartele preliminare arată că ar fi vorba de cel puțin 21 de morți și 71 de răniți. Înregistrările televiziunilor din Mexic au arătat conducta din municipiul Tlahuelilpan arzând în noapte, lângă o rafinărie din nordul orașului Mexico City. Compania petrolieră de stat Pemex a precizat că explozia a fost provocată de găurile făcute în conductă de hoții de combustibil. Cei care locuiesc în imediata vecinătate a conductei au fost evacuati, a precizat compania.
Guvernatorul statului, Omar Fayad, a spus inițial televiziunii locale că nu știa încă dacă cineva a murit, dar că a primit rapoarte că mulți oameni fuseseră arși în explozie. Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a lansat o represiune majoră împotriva furtului de combustibil, care, conform guvernului, a costat țara mai mult de 3 miliarde de dolari anul trecut.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.