112

10.000 de bikeri vor invada Predealul

  • logomytex.png
 

Peste 10.000 de motocicliști sunt așteptați săptămâna viitoare la Predeal, cu ocazia Festivalului East European Motor Show. Aflată la a doua ediție, manifestarea programată în perioada 23-25 iulie este organizată de Asociația Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA), cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Predeal, în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov.
Astfel, pe Platoul „Trei Brazi” își vor tura motoarele bikeri din 12 țări, precum Germania, Austria, Olanda, Belgia, Anglia, Bulgaria, Elveția, Scoția, Slovenia, Ucraina, Cehia și România. Parada motocicliștilor este programată pentru data de 24 iulie, cu începere de la orele 11.00, pe traseul Platoul „Trei Brazi” – Piața Gării Predeal – Platoul „Trei Brazi”.
Invitatul special al ediției din 2010 este multiplul campion european (1997 – 2002) și Campion Mondial (2004 Texas America) de Stunt Riding (cascadorii moto), renumitul  Kevin Carmichael. Celebrul alergător va oferi în a doua zi a festivităților, respectiv 24 iulie, începând cu orele 12.00, un spectacol unic, inedit și fascinant pentru toți cei ce vor fi prezenți în Piața Gării din Predeal în acel moment. Intrarea este liberă la acest show live. După cum ne-au informat organizatorii, Kevin Carmichael a promis că va realiza câteva cascadorii pe motocicleta sa transformată, care vor face ca audiența să stea cu „sufletul la gură”.

Distracție la maxim!
Urmând rețeta de succes a ediției precedente, organizatorii au hotărât ca și anul acesta să ofere pasionaților de motociclete numeroase momente „incendiare”, pe tot parcursul festivalulului. Astfel, sunt programate 18 concerte live, cu trupe de muzică rock, unul extraordinar fiind susținut de formația Cargo. De asemenea, vor avea loc non-stop petreceri cu muzică house, disco și techno, iar în fiecare seară se poate participa la Striptease Show. Dintre competiții enumerăm concursul de motoare modificate manual, Miss Motor Show Predeal 2010, Gastro Show sau Wine Tasting, Body Painting sau concursul de băut bere. Zona de divertisment se întinde pe circa 2.000 mp.
Pentru toate cele trei zile de show spectatorii vor plăti 30 de lei. Este bine de știut totuși că, în perioada menționată, accesul autoturismelor în zona festivalului va fi interzis.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google